marți, 26 ianuarie 2016

LASERUL

Laserul este echivalentul acţiunii de amplificare a luminii prin stimularea emisiei de radiaţii. Laserele sunt dispozitive care amplifica lumina si produc raze clare de lumina, ce trec rapid din infraroşu in ultraviolet. O raza de lumina este clara atunci când undele sau fotonii ei se propaga toate împreuna. De aceea, lumina laser, poate fi extrem de intensa, foarte direcţionata (sub forma uni fascicul) si foarte pură in culoare (in frecvenţă).Acum dispozitivele laser lucrează in gama de frecventa a razelor X.
Laserele forţează atomii să stocheze si să emită lumina într–un fascicul coerent. Electronii dintr – un atom, intr –un mediu laser sunt la început pompaţi, sau energizaţi, pînă la o limita de excitare, de către o sursa de curent electric. Ei sunt apoi „stimulaţi” cu fotoni externi, să emită energia stocata tot sub forma de fotoni; acest proces este cunoscut sub denumirea de emisie stimulată. 
Fotonii emişi au o frecvenţă caracteristică egală cu cea a atomilor si se mişcă împreună cu fotonii stimulatori, iar prin interferenta lor excita atomii să elibereze mai mulţi fotoni.

Amplificarea luminii se face prin mişcarea fotonilor intre doua oglinzi paralele stimulându – se astfel emisia. Lumina monocromă, direcţionată si foarte intensă, in final, iese prin una dintre oglinzi, care este parţial argintată. 


Emisia stimulată, procesul fundamental al acţiunii laserului, a fost pentru prima oara propus de Albert


Einstein in 1917. Principiile funcţionarii insa, au fost subliniate de fizicienii americani Arthur Leonard Schawlow si Charles Hard Townes in aplicaţia lor din anul 1958. Invenţia a 



fost patentată, dar mai târziu a fost schimbată de fizicianul si inginerul Gordon Gould. 
In 1960 fizicianul american Theodor Maiman observa prima acţiune laser in rubin solid. Un an mai târziu a fost construit un laser gazos pe baza de heliu – neon, de către fizicianul american de origine irakiană Ali Javan. Apoi in anul 1966 un laser lichid a fost construit de fizicianul Peter Sorokin.
In 1970 tribunalul Oficiului de Invenţii al Statelor Unite, atribuie lui Gordon Gould meritul descoperirii principiilor de funcţionare a laserului. 

Tipuri de lasere:
Bazate pe felul mediului folosit, laserele, sunt in general clasificate ca solide, gazoase, semiconductoare, sau lichide.


LASERE SOLIDE

Cele mai comune lasere au la originea lor fibrele de cristale de rubin si neodim. Mănunchiul de fibre este fasonat la capete, prin suprafeţe paralele si acoperite cu o pelicula nemetalică reflectantă.

LASERE SEMICONDUCTOARE
Sunt cele mai compacte lasere, care sunt formate din joncţiuni intre semiconductoare cu propietăţi electrice diferite. 
Arsenidiu de galiu este cel mai comun semiconductor folosit. Mediul semiconductoarelor este excitat prin aplicarea directă de-a lungul joncţiunii 

Aceste tipuri de laser, oferă cea mai mare putere la ieşire in impulsuri de lumina (cu durata 12 X 10 15 secunde) si sunt folosite in studiul fenomenelor fizice de durata scurtă. Excitarea atomilor din mediul laser solid se face prin descărcări electrice in tub cu xenon, arcuri electrice sau lămpi cu vapori de metal. Gama de frecventa a lumini laserului, trece de la infraroşu la violet.


LASERE GAZOASE
Mediul activ al unor astfel de lasere poate fi din gaze pure, amestec de gaze sau chiar vapori de metale, într–un tub cilindric de sticla sau de quartz, cu doua oglinzi paralele aflate la capetele tubului.
Gazul laserului este excitat prin lumina ultra violetă, fascicole de electroni, curent electric sau prin reacţii chimice. Laserul cu mediu gazos de heliu – neon este cel mai cunoscut pentru înalta si stabila lui frecvenţă, puritatea culorii si pentru cel mai subţire profil al fascicolului de lumină. Laserul cu mediul gazos de dioxid de carbon este foarte eficient si e foarte apreciat pentru cea mai puternică si continuă raza laser. 


O metoda ce permite o creştere de randament, este aceea de a monta vertical lasere miniatura, in circuite electronice. O astfel de aplicaţie este folosita in tehnica video si audio digitala (compact disk) si la imprimante laser.
LASERE LICHIDE
Cele mai utilizate medii laser lichide sunt mediile anorganice. Ele sunt excitate cu lampi flash, in mod pulsatoriu, sau cu lasere cu gaz, cu fascicul continuu.



LASERE CU ELECTORNI LIBERI
Aceste lasere folosesc electroni neataşaţi de atomi ce sunt excitaţi prin unde magnetice. Studiul acestui tip de laser a fost dezvoltat incă din 1977 si a devenit un important instrument de cercetare. Teoretic astfel de lasere, pot acoperi întreg spectrul, de la infraroşu la raze X si sunt capabile sa producă raze de putere foarte mare.

UNDE ELECTROMAGNETICE

Campul electromagnetic este un camp rotativ si se propaga sub forma de unde electromagnetice, cu o viteza care depinde de permitivitatea si permeabilitatea mediului. Frecventa undelor este egala cu frecventa cu care se deplaseaza electronii. Lungimile de unda ale undelor electromagnetice variaza intr-un interval foarte larg. Astfel, in telecomunicatii se folosesc unde electromagnetice ale caror lungimi de unda ajung la mai multe mii de metri, pe cand lungimile de unda ale radiatiilor gama emise de unele elemente radioactive au valori de ordinul 10   m. 
Undele electromagnetice se propaga in aer cu viteza luminii (300.000.000 m/s), aproximativ egala cu viteza lor de propagare in vid. Conform acestei teorii, emise de J. C. Maxwell, lumina si radiatiile asemanatoare (radiatiile infrarosii, ultraviolete, etc.) sunt tot de natura electromagnetica, diferind intre ele prin lungimile de unda. Informatia se receptioneaza la distanta prin radio, televiziune, telefonie mobila. Purtatorii informatiei sunt undele electromagnetice de frecventa ridicata, modulate pe undele de joasa frecventa care contin informatia. Undele electromagnetice emise de antenele de emisie se refracta, se difracta, interfereaza si sunt atenuate pana ajung la antena receptorulu
i.
Undele hertziene (unde lungi, medii, scurte, ultrascurte, microunde) sunt emise de oscilatiile electronilor din antenele emitatoare folosite in sistemele de radiocomunicatii si microunde (televiziune, radar, cuptoare).
Radiatiile infrarosii sunt unde electromagnetice emise de corpurile calde, fiind si una din cele trei categorii in care sunt impartite radiatiile solare (radiatiile infrarosii, lumina vizibila si radiatiile ultraviolete). Ele se obtin prin oscilatiile moleculelor, atomilor si ionilor, iar amplitudinile lor depind de temperatura corpurilor si de tranzitia electronilor catre invelisurile interioare ale atomilor. Sunt puternic absorbite de apa sau de alte substante si produc incalzirea acestora. Inclusiv corpul uman absoarbe aceste raze, percepandu-le drept caldura. Radiatiile sunt folosite in diferite procese de incalzire si uscare, in construirea detectoarelor cu lumina infrarosie, pentru imprimarea imaginilor pe filme sensibile la lumina infrarosie, la fotocopiatori termici.
Radiatiile vizibile sunt percepute de ochiul uman. Sunt emise de soare, stele, lampi cu filamente incandescente a caror temperatura poate atinge 2000 - 3000˚C, tuburi cu descarcari de gaze, arcuri electrice. Emisia luminii se obtine in urma tranzitiilor electronilor pe niveluri energetice inferioare ale atomilor.
Radiatiile ultraviolete sunt emise de soare, stele, corpuri incalzite puternic si vaporii de mercur din tuburi de sticla speciala de cuart (care nu absoarbe acest tip de radiatii). Radiatiile continute in lumina solara se absorb in mare parte in stratul superior al atmosferei (stratul de ozon). Cu cat altitudinea creste, cu atat cresc si radiatiile ultraviolete. Lumina ultravioleta incurajeaza formarea vitaminei D si omoara bacteriile. Este de asemenea utila in dermatologie, la iluminatul fluorescent si la instalatii industriale de numerotare. Radiatiile se obtin in urma tranzitiei electronilor de pe niveluri cu energii mari pe niveluri cu energii mici.
Radiatiile X sunt emise de tuburi Röntgen, in care sunt accelerati electroni in campuri electrice intense, astfel incat acestia patrund in interiorul invelisurilor electronice ale atomilor anodului sau gazului din tub si smulg electroni din straturile de langa nuclee, in urma franarii acestor electroni si in urma tranzitiilor ulterioare ale electronilor de pe niveluri cu energii mici. Au frecvente mari si sunt folosite pentru realizarea radiografiilor medicale, deoarece sunt absorbite diferit de muschi si oase, impresionand placile fotografice. Radiatiile sunt folosite si in scopuri terapeutice, ajutand la combaterea dezvoltarii tesuturilor celulare bolnave.
Radiatiile cosmice si radiatiile gamma sunt emise in procesele de dezintegrare nucleara si in reactiile nucleare din stele (sunt absorbite de atmosfera) si in reactoarele nucleare terestre. Sunt cele mai penetrante, avand frecventele si energiile cele mai mari. Sunt folosite in defectoscopie, pentru sterilizare, precum si in medicina (la tratarea cancerului).
Radiatiile X, radiatiile cosmice si radiatiile gamma formeaza categoria radiatiilor ionizante, avand efectul cel mai nociv asupra sanatatii omului. Restul radiatiilor sunt neionizante, care la randul lor pot avea efecte nocive, in functie de parametrii campului care le produce.

CAMPUL ELECTROMAGNETIC

Campul electromagnetic (EMF) este ansamblul campurilor electrice si magnetice, care oscileaza si se genereaza reciproc la trecerea curentului electric printr-un conductor. Campul electromagnetic se propaga indefinit in spatiu si constituie una din fortele principale ale naturii. Campul electric este produs de un curent electric care traverseaza un conductor stationar, iar cel magnetic de un curent electric care traverseaza un conductor in miscare.
In viziunea clasica, acest camp electromagnetic este un camp uniform si continuu, care se propaga sub forma de unde. In viziunea teoriei cuantice, campul electromagnetic este compus din particule.
 Descrierea matematica
Campurile electric si magnetic sunt reprezentate prin campuri vectoriale tridimensionale. Aceste campuri vectoriale au cate o valoare definita in fiecare punct, valori care sunt functii ale coordonatelor de spatiu si timp. Astfel, ele sunt notate de obicei prin \mathbf{E}(x, y, z, t) (campul electric) si \mathbf{B}(x, y, z, t) (campul magnetic).
Daca numai \mathbf{E} este nenul si constant in timp, campul se numeste camp electrostatic. Daca numai \mathbf B este nenul si constant in timp, campul se numeste camp magnetostatic. Daca unul din cele doua campuri este dependent de timp, atunci ambele campuri trebuie considerate ca un camp unitar (electromagnetic) descris de ecuatiile lui Maxwell. In vid, aceste ecuatii vectoriale sunt:
\nabla \cdot \mathbf{E} = \frac{\rho}{\varepsilon_0}    (legea lui Gauss)
\nabla \cdot \mathbf{B} = 0      (legea de magnetism a lui Gauss)
\nabla \times \mathbf{E} = -\frac {\partial \mathbf{B}}{\partial t}     (legea lui Faraday)
\nabla \times \mathbf{B} = \mu_0 \mathbf{J} + \mu_0\varepsilon_0  \frac{\partial \mathbf{E}}{\partial t}      (legea Ampère-Maxwell)

unde ρ este densitatea sarcinii, ε0 este permitivitatea spatiului vid, μ0 este permeabilitatea spatiului vid si \mathbf Jeste vectorul densitatii curentului. Intr-un material liniar, ecuatiile lui Maxwell se modifica prin inlocuirea permitivitatii si permeabilitatii spatiului vid cu cele ale materialului respectiv.
Legea fortei Lorentz descrie interactiunea campului electromagnetic cu materia incarcata. Cand un camp circula prin mai multe medii, proprietatile campului se modifica in functie de diferitele conditii la frontiera mediilor. Componentele tangentiale ale campurilor electric si magnetic relativ la frontiera celor doua medii sunt:
\mathbf{E_{1}} = \mathbf{E_{2}}
\mathbf{H_{1}} = \mathbf{H_{2}}  (fara curent)
\mathbf{D_{1}} = \mathbf{D_{2}}  (fara sarcina)
\mathbf{B_{1}} = \mathbf{B_{2}}
Unghiul de refractie a unui camp electric intre medii depinde de permitivitatea (\varepsilon) a fiecarui mediu:
\frac{\mathbf{tan\theta_1}}{\mathbf{tan\theta_2}} = \frac{\mathbf{\varepsilon_{r2}}}{\mathbf{\varepsilon_{r1}}}
Unghiul de refractie a unui camp electric intre medii depinde de permeabilitatea (μ) fiecarui mediu:
\frac{\mathbf{tan\theta_1}}{\mathbf{tan\theta_2}} = \frac{\mathbf{\mu_{r2}}}{\mathbf{\mu_{r1}}}

FERROFLUIDUL SUB ACTIUNEA CAMPURILOR ELECTROMAGANETICE

ENERGIA SOLARA

Energia solara este elementul fara de care, viata asa cum o cunoastem astazi pe pamint nu ar fi existat. Soarele a fascinat omenirea inca de la inceputuri si multe culturi antice l-au venerat ca pe un zeu, lumina fiind asociata si astazi vietii iar intunericul simbolizind moartea. Toate procesele biologice incepind de la germinarea semintelor, cresterea plantelor, transformarea prin fotozinteza a compusilor chimici in substante organice, asimilarea vitaminelor de catre organismul uman nu se pot desfasura in absenta luminii solare. De asemenea, toate resurse regenerabile precum vintul, mareele, biomasa, gazele naturale, combustibilii fosili, etc nu ar exista in absenta energiei solare, fiind direct sau indirect legate de aceasta.
Pamantul primeste de la soare 174 petawatts, din care aproximativ 30% este reflectata inapoi in spatiu de straturile superioare ale atmosferei, iar restul este absorbit de nori, oceane si continente, ridicindu-le temperatura. Soarele mentine temperatura medie la suprafata pamintului la o valoare de aproximativ 14° C. Aerul cald transporta vaporii de apa in straturile superioare ale atmosferei si determina circulatia atmosferica (vinturi, cicloane, anti-cicloane, tornade, etc). Ca urmare a incalzirii si evaporarii apei sub actiunea soarelui se desfasoara si circulatia apei in natura. Pamantul absoarbe aproximativ 3850000 exajoules (EJ) din energie solara pe an, iar intr-o ora primeste de la soare mai multa energie decit consumul anual al intregii planete.
Inca din cele mai stravechi timpuri oamenii au utilizat tehnologii primitive pentru captarea si stocarea energia solare pe care au utilizat-o mai ales pentru incalzirea apei si a locuintelor. Ca urmare a progreselor tehnologice inregistrate in ultimul secol s-au pus la punct echipamente de conversie a energiei solare in energie electrica care functioneaza la randamente de pina la 20%. Pentru reducerea dependentei de combustibilii fosili, statele dezvoltate au incurajat investitiile in capacitati de producere a panourilor fotovoltaice si in dezvoltarea retelelor inteligente de distributie a energie electrice. Retele electrice moderne sunt astazi formate dintr-un numar extrem de mare de microcentrale fotoelectrice de capacitate mica si medie care complementeaza productia obtinuta in centralele clasice precum si in parcurile fotovoltaice si eoliene de capacitate mare.
Tehnosat este unul din cei mai importanti furnizori de sisteme fotovoltaice din Romania dezvoltind proiecte "la cheie", incepind din faza de obtinere a avizelor si autorizatiilor necesare, achizitia echipamentelor, montajul si punerea in functiune a acestora, obtinerea acreditarii si a licentei de producere a energiei electrice. Compania noastra a livrat, instalat si pus in functiune numeroase centrale fotovoltaice, dintre mentionam: centrala fotoelectrica cu puterea de 18 kWp (Bucuresti), centrala fotoelectrica cu puterea de 27 kWp (Brasov) centrala fotoelectrica cu puterea de 15 kWp (Peris), centrala fotoelectrica cu puterea de 22 kWp (Roman), etc.
Investitia intr-o centrala fotelectrica se amortizeaza in aproximativ 5-7 ani, ca urmare a achemei de sprijin aprobata de UE care prevede acordarea a 6 certificate verzi pentru fiecare MWh livrat in retea. Puteti consulata mai jos informatii in timp real cu privire la productia de energie electrica si contravaloarea acesteia pentru centrala de 15 kWp din Peris, judetul Ilfov.


Tehnosat are parteneriate directe sau indirecte cu producatori de talie mondiala pentru a furniza panouri fotovoltaice, invertoare , statii de transformare, rack-uri de montaj, sisteme de monitorizare, etc. Gratie experientei sale in domeniul sistemelor fotovoltaice, pe de o parte, si parteneriatului cu HaWi Energietechnik AG unul din liderii europeni in dezvoltarea de parcuri fotovoltaice, pe de alta parte, TEHNOSAT ofera clientilor sai acces la know-how-ul fara egal al firmei germane.
Tehnosat are capacitatea de a proiecta, instala si pune in functiune parcuri fotovoltaice de putere mare, dezvoltind proiectul "la cheie", incepind din faza de obtinere a avizelor si autorizatiilor necesare, achizitia echipamentelor, constructia uzinei electrice fotovoltaice, executarea lucrarile de constructii civile in amplasament, punerea in functiune a investitiei precum si operarea si mentenenta acesteia. Puteti consulta informatii generale despre principalele echipamente si sistemele fotovoltaice comercializate de Tehnosat in sectiunea produse.

ENERGIA SOLARA POATE TOPI OTELUL

luni, 1 iunie 2015

Thomas Edison

Thomas Edison


Născut în Ohio, în 1847, Thomas Edison a obţinut primul său brevet de invenţie  la vârsta de 22 ani. Ultimul său brevet fost obţinut la doi ani după moartea sa, în 1933. A avut 1.093 de brevete în SUA şi 1.200 de brevete în alte ţări. Biografii săi spun că Edison realiza, în medie, o invenţie la fiecare două săptămâni.

Cele mai multe dintre invenţiile lui Edison se încadrează în următoarele categorii principale: baterii, becuri electrice, fonografe şi sisteme de înregistrare a sunetului, ciment, invenţii miniere, telegraf şi telefon.
Câteva din invenţiile mai puţin cunoscute ale lui Edison:
1. Maşina de înregistrat voturi
Era operator de telegraf când a primit primul brevet pentru o maşină care înregistra voturi. Un prieten  de al său, un alt operator de telegraf- Dewitt Roberts – a cumpărat maşina cu 100 de dolari şi a luat-o la Washington. Politicienii nu au fost de acord cu folosirea invenţiei.
2. Maşina de imprimat
Edison a inventat strămoşul tehncii de tatuaj. Această maşină a fost brevetată în 1876. A folosit o tijă de evacuare cu un ac de oţel pentru a perfora hârtia, în scopul imprimării. În 1891, artistul de tatuaje Samuel O’Reilly a obţinut primul brevet pentru o masina de tatuaj – un dispozitiv care a avut la bază invenţia lui Edison.
3. Separatorul magnetic de fier
Probabil, cel mai mare eşec financiar din cariera lui Edison a fost separatorul magnetic de fier-minereu. Ideea a fost experimentată în intervalul 1880-1890. A folosit magneţi pentru a separa fierul de minereu, respectiv minereuri uşoare. A obţinut drepturile de exploatare pentru 145 de mine, proiectul pilot fiind stabilit la mina Ogden în New Jersey. În final, proiectul a fost abandonat.
4. Cititorul de contor
Pentru a factura consumatorii, Edison a brevetat aparatul Webermeter în 1881. Webermeter-ul conţinea două sau patru celule electrolitice cu zinc  la ambii electrozi şi o soluţie de sulfat de zinc. Zincul era transferat de la un electrod la altul, având o rată stabilită de electricitate. Cititorul de contor a eliminat celulele electrolitice, la fiecare lectură pentru facturare, înlocuindu-le cu altele noi.
5. Metoda de conservarea fructelor
În 1881, Edison a depus o cerere de a breveta metoda prin care sunt păstrate fructele, legumele sau alte substanţe organice într-un vas de sticlă. O altă invenţie legată de alimente şi hârtia de ceară, a fost înregistrată în Franţa, în 1851, când Edison era doar un copil. Ulterior, Edison a folosit hârtia de ceară în lucrarea sa de înregistrare a sunetului.
6. Maşina electrică
Edison a crezut că maşinile pot fi alimentate electric. În 1899 a început să dezvolte o baterie alcalină de stocare a puterii. Edison a renunţat la proiect, după aproximativ 10 ani, în condiţiile în care benzina nu era o problemă. Dar lucrarea lui Edison nu a fost în zadar – bateriile au fost folosite în farurile minerilor, semnalele de cale ferată si geamandurile marine.
7. Casa din beton
Planul lui Edison a fost de a turna betonul în forme mari de lemn de mărimea şi forma unei case. O casa din beton, cu ţevi laminate, sanitare, chiar şi cu o cadă de baie, urma să coste aproximativ 1.200 dolari, o treime din preţul unei case construite în mod normal. Matriţele şi echipamentele necesare pentru a construi casele reprezentau o investiţie uriaşă. În 1917, o companie a construit 11 case de beton. Nu au avut succesul scontat.
8. Mobila din beton
Linia de mobilier din beton avea un fel de finisaj care imita mobilierul de lemn. El a susţinut că  putea mobila o casă întreagă pentru mai puţin de 200 de dolari. În 1911, compania lui Edison a modelat un pian, o cadă de baie şi dulapuri.
9. Păpuşa vorbitoare
Odată ce Edison a patentat fonograful , el a început să se gândească şi la modalităţile de a-l folosi. Fonograful  a fost introdus într-o carcasă, în pieptul unei păpuşi. Din păcate, papuşa vorbitoare nu a avut tehnologi pentru a fi executată în producţie de masă.
10. Duhul din telefon
Având  telefonul şi telegraful, Edison anunţa în octombrie 1920 că are în lucru o maşină cpabilă să comunice cu lumea spiritelor. Ulterior, iventatorul, el însuşi un agnostic, a recunoscut că nu a avut nici o idee legată de lumea spiritelor.

    Isaac Newton

    Isaac Newton
    (1643 – 1727) 
    Sir Isaac Newton, fizician si matematician englez este considerat unul dintre cei mai mari oameni de stiinta intrat in istorie prin contributiile sale in diferite stiinte. Descoperirile si teoriile lui au pus bazele stiintei din timpul lui pana in zilele noastre. Newton a fost unul dintre inventatorii unei ramuri a matematicii numita aritmetica (celalalt a fost matematicianul german Gottfried Wilhelm Leibniz). El, de asemenea, a rezolvat misterele luminii si opticii, a formulat cele trei principii ale mecanicii si plecand de la acestea a formulat legea atractiei universale.
    Isaac Newton s-a nascut in ziua de 4 ianuarie 1643 la Woolsthorpe, langa Grantham inLincolnshire.Tatal sau (cu acelasi nume) a murit cu trei luni inaintea nasterii lui. Cand avea trei ani, mama sa s-a recasatorit si l-a lasat in grija bunicii, timp in care a fost educat la scoala King’s. In sfarsit mama sa, a doua oara vaduva (sotul a murit cand Newton avea 11 ani), era convinsa sa-l trimita la scoala secundara din Grantham. Mai tarziu in vara anului 1661, a fost trimis la scoala superioara Trinity din universitatea Cambridge. Aici profesorul de matematica Isaac Barrow l-a incurajat.
    Newton si-a primit licenta in 1665. Scola a fost inchisa doi ani, timp in care Newton a studiat natura luminii si constructia telescoaopelor. Dupa o varietate de experimente pe lumina soarelui refractata printr-o prisma, el a ajuns la concluzia ca razele de lumina care difera in culoare difera de asemenea in refractabilitate – aceasta descoperire i-a sugerat ca imaginile pot fi deformate daca razele de lumina trec prin mai multe lentile departate, si a construit telescopul cu oglinzi reflectorizante. In acelasi timp el a studiat si miscarea planetelor.
    La intoarcerea la Cambridge (1667), Newton a devenit membru al colegiului Trinity si in 1668 si luat masteratul. In anii urmatori, Isaac Barrow a abandonat postul in favoarea tanarului sau elev.
    Isaac Newton este renumit pentru descoperirea legii atractiei universale (pornind de la principiile miscarii orbitale ale lui Johanes Keppler), inspirat de un mar care i-a cazut in cap. Acest mar l-a pus pe Newton sa se gandeasca la forta care atrage marul spre Pamant. Aceasta forta este aceasi cu cea care mentine Luna in orbita sa in jurul Pamantului. Dar in 1684, dupa un schimb de scrisori cu Robert Hooke si o vizita a lui Edmund Halley (astronom si matematician) a descoperit ca si Soarele actioneaza cu aceasi forta asupra planetelor si a dedus si formula matematica. Intre Newton si Hooke a existat o disputa pentru creditul descoperirii legii. Halley l-a convins pe Newton sa scrie o carte, si acesta a scris-o in 1687, numele ei fiind Philosophiae naturalis principia mathematica. Aceasta lucrare l-a facut pe Newton sa fie cel mai mare fizician al acelor vremuri. Isaac Newton a descoperit si scris toata dinamica corpurilor. Cele „trei principii ale dinamicii” au reprezentat bazele viitoarelor descoperiri ale lui.
    Intre anii 1689 – 1701Isaac Newton a ocupat functii de conducere in parlament si la universitate. In acest timp s-a aratat un bun administrator. In 1704 Newton a publicat Optics in engleza, carte pe care a refuzat sa o publice pana la moartea lui Hooke, vechiul sau inamic. Mare parte din viata lui Newton a avut conflicte cu alti oameni de stiinta: Hooke, Leibniz si Flamsteed.

    Albert Einstein

    Albert Einstein
    Albert Einstein s-a născut pe data de 14 martie 1879 în Ulm, Württemberg, Germania și a crescut într-o familie  de evrei. Tatăl său, Hermann Einstein a fost vânzător și inginer si , împreună cu fratele lui,  a pus bazele unei companii care se ocupa cu fabricarea de echipament electric. Aceasta avea sediul în Munchen, Germania și purta numele:  Elektrotechnische Fabrik J. Einstein & Cie. Mama sa, fostă Pauline Koch era casnică. Einstein a avut o singură soră, Maja, care s-a născut la doi ani după el.
    Einstein  a frecventat școala primară la Gimnaziul Luitpold din Munchen. I-a plăcut muzica clasică și a cântat la vioară. Cu toate acestea se simtea îndepărtat și chinuit de educația rigidă prusacă pe care o primea acolo. A avut o deficiență în discursul oral care se manifesta printr-un ritm încet în vorbire si pauze pentru a se putea gândi la ce urmează să spună. Mai târziu, Einstein a scris despre două momente care i-au marcat copilăria. Unul dintre ele a fost întâlnirea cu o busolă, la vârsta de cinci ani când a rămas fermecat de forța care mișca acul. Cel de-al doilea moment a avut loc la vârsta de 12 ani când a descoperit o carte de geometrie pe care a citit-o de nenumărate ori.
    În anul 1889, familia Einstein a invitat un student polonez la medicină care avea o situație materială precară, Maz Talmud, să vină în casa lor în fiecare joi pentru cină. Talmud a devenit meditator neoficial pentru tânărul Albert, pe care l-a învățat matematică și filosofie la nivel avansat. Una dintre cărțile pe care Talmud i le-a imprumutat lui Albert era o carte de științe pentru copii în care autorul și-a imaginat o plimbare alături de electricitatea care circula printr-un cablu de telegraf. Einstein a început să se întrebe cum ar arăta o rază de lumină dacă ai alerga cot la cot cu ea la aceeași viteză. Dacă lumina ar fi fost o undă, atunci raza de lumină ar fi părut ca nu se mișcă, ca o undă înghețată. Deși, de fapt, raza de lumină se mișcă. Acest paradox l-a făcut să scrie prima „lucrare științifică” la 16 ani, „Analiza stării de eter în câmpurile magnetice.” Această problemă a vitezei relative față de un observator nemișcat și a observatorului care se mișcă o dată cu lumina era o chestiune care îi va acapara gândirea pentru următorii 10 ani.
    În anul 1894 compania lui Hermann Einstein nu a reușit să obțină un contract important pentru a putea să instaleze o rețea electrică în Munchen, iar acesta a fost forțat să se mute cu familia în Milano, Italia. Albert a rămas la un internat din Munchen, care aparținea unei rude, pentru a-și putea termina studiile la Gimnaziul Luitpold. Dând piept cu stagiul militar atunci cand avea vârsta obligatorie, Albert s-a retras de la școală și a folosit un bilet de la medic, pretinzând că suferă de astenie nervoasă pentru a-și justifica refuzul înrolării. În acest fel, ajunge la Milano pentru a se alătura părinților săi. Aceștia îi împărtașeau sentimentele, dar erau îngrijorați de viitoarele consecințe pe care ar trebui să le înfrunte Albert ca urmare a abandonului școlar și a faptului că a evitat serviciul militar și că nu avea aptitudini care să îl ajute să își găsească un loc de muncă.
    Din fericire, Einstein a putut să se înscrie direct la Școala Federală Politehnică Elvețiană (Eidgenössische Polytechnische Schule) din Zürich, Elveția. Pentru că îi lipsea echivalentul diplomei de liceu, Albert a avut mici probleme cu examenul de admitere, dar a avut un punctaj exceptional la matematică și la fizică. Din această cauză, el a fost admis la școală cu condiția de a-și termina prima parte a studiilor.  A mers la un liceu special condus de Jost Winteler în Aarau, Elveția și a absolvit în anul 1896 la vârsta de 17 ani. A devenit prieten pe viață cu familia Winteler, la care a locuit și s-a îndrăgostit de fiica acestora, Marie. În acel moment, Einstein a renunțat de cetățenia germană pentru a evita stagiul militar și s-a înscris la școala din Zürich. 
     Einstein își va aminti că anii petrecuți în Zürich au fost cei mai fericiți din viața sa. A întâlnit mulți studenți care aveau să îi devină prieteni loiali, precum Marcel Grossmann, un matematician, și Michele Besso cu care se delecta având conversații lungi despre spațiu și timp. În același timp, a cunoscut-o și pe viitoarea sa soție, Mileva Maric, studentă la fizică.
    După ce a absolvit Institutul Politehnic, Albert Einstein se confruntă cu o serie de crize în următorii ani. Pentru că era autodidact, a chiulit de la cursuri, câștigând, astfel, antipatia unora dintre profesorii săi. Unul dintre ei, în mod special, Heinrich Weber, a scris o scrisoare de recomandare la cererea lui Einstein prin care avea să fie respins pentru toate pozițiile academice pentru care a aplicat după absolvire. Între timp, relația sa cu Maric a devenit mai profundă, dar părinții lui se opuneau vehement acesteia aducând ca argument trecutul ei sârbesc și religia creștin-ortodoxă. Einstein și-a înfruntat părinții și a continuat să se întâlnească cu Maric. În ianuarie 1902, acestia au avut o fiică, Lieserl, care ori a murit din cauza unei  boli, ori a fost dată spre adopție – nu se știe exact.
     Aceasta este cea mai grea perioada din viata lui Albert Einstein. Nu se putea căsători cu Maric și să întrețină o familie fără un loc de muncă, iar afacerea tatălui său a dat faliment. Fiind șomer și disperat, Einstein medita copii, dar nu se putea ține de treabă. Lucrurile au luat o turnură interesantă la sfârșitul anului 1902 când tatăl prietenului său de-o viață, Marcel Grossmann, l-a recomandat pentru un post de funcționar la oficiul de brevete elvețian din Berna. În aceeași perioadă, tatăl lui Einstein s-a îmbolnavit grav și, chiar inainte de a-și da ultima suflare, i-a dat acestuia binecuvântarea de a se căsători. Einstein s-a căsătorit cu Maric la 6 ianuarie 1903, având un venit mic, dar stabil. În mai 1904 au avut primul fiu, Hans Albert. Cel de-al doilea fiu, Eduard, s-a născut în 1910.
    Anul miraculos
    La oficiul de brevete, Albert Einstein evalua cererile de brevetare pentru dispozitive electromagnetice. Și-a stăpânit locul de muncă rapid, rămânându-i timp pentru a cugeta asupra transmisiei semnalelor electrice și a sincronizării electromecanice, lucru care ii trezise interesul de câțiva ani. În timp ce era la școala politehnică, a studiat teoriile electromagnetice ale fizicianului scoțian, James Maxwell, care descriau natura luminii. Astfel a descoperit că viteza luminii rămânea constantă, lucru necunoscut chiar si pentru Maxwell însuși. Cu toate acestea, noua descoperire  încalca legile de mișcare ale lui Newton pentru că nu există viteză în teroria lui Newton. Această observație îl determină pe Einstein sa formuleze principiul relativității.
    În 1905 - adesea numit „anul miraculos” al lui Einstein – acesta scrie o lucrare pentru doctorat și ii sunt  publicate alte patru lucrări în „Analele Fizicii” (Annalen der Physik), unul dintre cele mai recunoscute jurnale de fizică. Cele patru lucrări – efectul fotoelectric, mișcarea browniană, relativitatea speciala și echivalența dintre materie și energie – vor schimba cursul fizicii moderne și îl vor aduce în atenția lumii academice. În lucrarea despre materie si energie, acesta a dedus binecunoscuta ecuație E=mc2, sugerând că mici particule de materie pot fi transformate în acumulări uriașe de energie, anticipând dezvoltarea puterii nucleare. Au existat speculații ca Einstein și soția sa, Maric, au lucrat împreună la celebrele lucrări din 1905 ale fizicianului, dar istoricii care au studiat subiectul nu au găsit dovezi ale implicării acesteia. De fapt, în lucrări, Einstein menționează conversațiile cu Michele Besso în elaborarea relativității.
    La început, lucrările din 1905 ale lui Einstein au fost ignorate de comunitatea fizicienilor. Lucrurile au început să se schimbe atunci când a avut parte de atenția lui Max Planck, cel mai influent fizician al generației sale și fondatorul teoriei cuantice. Primind comentariile laudative ale lui Planck prin prisma experimentelor care îi confirmau teoriile, Einstein a fost invitat să țină prelegeri la întâlniri internaționale, avansând rapid în lumea academică. I-au fost oferite o serie de posturi la cele mai prestigioase instutiții, inclusiv de la Universitatea din Zürich, Universitatea din Praga, de la Institutul Federal Elvețian de Tehnologie și în final de la Universitatea din Berlin unde a fost director al Institutului de Fizică Keiser Wilhelm între anii 1913-1933.
    Căsnicia lui Einstein s-a destrămat o dată cu succesul său. Călătoriile dese și studiul intens asupra muncii sale, certurile despre copii și veniturile puține ale familiei l-au determinat pe Einstein să ajungă la concluzia că mariajul său s-a terminat. Acesta a început o aventură cu o verișoară, Elsa Löwenthal, cu care s-a căsătorit, mai târziu. În anul 1919 a divorțat de Mileva stabilind să îi dea banii pe care ar putea să îi primească dacă ar câștiga vreodată un Premiu Nobel.
    Teoria relativității
    În anul 1915, fizicianul a terminat teoria generală a relativității, pe care o considera capodopera sa. El era convins că relativitatea generală era corectă din cauza frumuseții sale matematice și pentru că a prezis cu exactitate periheliul orbitei lui Mercur în jurul Soarelui, care era incompletă în teoria lui Newton. Teoria generală a relativității a prezis, de asemenea, o deviere măsurabilă a luminii în jurul Soarelui când o planetă sau un alt soare orbitează în jurul acestuia. Această anticipare a fost confirmată în observații făcute de astronomul britanic Sir Arthur Eddington în timpul eclipsei solare din 1919. În 1921, Albert Einstein a primit vestea că a câștigat Premiul Nobel pentru fizică. Pentru ca relativitatea era încă o controversă, Einstein a primit premiul pentru explicarea efectului fotoelectric. 
    În anii 1920, Einstein a lansat noua știință a cosmologiei. Ecuațiile sale au  prevestit ca universul este dinamic, fiind mereu în expansiune sau în contractare. Acest lucru a contrazis perspectiva generală că universul este nemișcat, perspectivă pe care Einstein a susținut-o mai devreme, fiind un reper în dezvoltarea teoriei generale a relativității. Calculele sale următoare au indicat faptul că universul s-ar putea extinde sau contracta. În 1929, astronomul Edwin Hubble a descoperit ca universul se extinde, astfel confirmând munca lui Einstein. În timpul vizitei la Observatorul Mount Wilson din apropiere de Los Angeles, în  1930, Einstein l-a intâlnit pe Hubble și a declarat că această constanta cosmologică, teoria sa inițială a mărimii inerte și formei universului este „cea mai mare gafă” a sa.
    În timp ce Einstein era în turneu în jurul lumii pentru a-și prezenta teoriile în anii 1920, naziștii prindeau putere sub conducerea lui Adolf Hitler. Teoriile relativității ale  fizicianului au devenit o țintă a propagandei naziste. În 1931, naziștii au înrolat alți fizicieni să-l catalogheze pe Einstein și teoriile sale ca fiind „fizică evreiască”. În acest timp, savantul a aflat ca guvernul german, fiind sub controlul total al partdului nazist, a emis o lege prin care evreilor le era interzis să dețină vreo funcție oficială, inclusiv predarea în universități. De asemenea, a aflat ca numele lui se afla pe o listă neagra  și că o organizație nazistă a publicat o revistă cu fotografia lui Einstein cu sloganul „nu este încă spânzurat”.
    În decembrie 1932 Einstein a decis să părăsească Germania pentru totdeauna. A acceptat un post la noul Institut de studii avansate din Princeton, New Jersey, care a ajuns să fie o Mecca a fizicienilor de pe tot globul. Aici și-a petrecut restul carierei încercând să elaboreze teoria câmpului unificat – o teorie atotcuprinzătoare care ar trebui să unifice toate forțele universului și, implicit, toate legile fizicii, într-una singură – care să combată interpretarea acceptată a fizicii cuantice.  Alți savanți europeni care au fugit din diferite țări care erau amenințate de ocuparea nazistă s-au refugiat în Statele Unite. Câțiva dintre acești oameni de știință știau că naziștii plăuiesc sa dezvolte o armă atomică și pentru o perioadă de timp avertismentele lor către Washington, D.C. nu au fost luate în seamă.   
    În vara anului 1939, Einstein, împreună cu alt savant, Leo Szilard, au fost convinși să scrie o scrisoare președintelui Franklin D. Roosevelt pentru a-l pune în alertă cu posibilitatea unei bombe naziste. Președintele Roosevelt nu a putut risca posibilitatea că Germania poate creea o bombă atomică înaintea Statelor Unite. Se crede că acea scrisoare a fost factorul cheie care a motivat Statele Unite să cerceteze dezvolatea armelor nucleare. Roosevelt l-a invitat pe Einsten  scurt timp la Casa Alba imdeiat după ce Statele Unite au inițiat Proiectul Manhattan.
    La scurt timp după ce și-a început cariera la Institutul din New Jersey, Albert Einstein a arătat aprecierea pentru „meritocrația” Statelor Unite și pentru dreptul la liberă exprimare – lucruri de care nu s-a putut bucura în tinerețe în Europa. În 1935, lui Albert Einstein i s-a acordat  șederea permanentă în SUA și a devenit cetățean american în anul 1940. Mulți dintre colegii săi au fost invitați să ajute la elaborarea bombei atomice ,insa Einstein nu s-a aflat printre ei.  Potrivit mai multor cercetători care au studiat dosarele FBI de-a lungul  anilor se pare că motivul pentru care guvernul SUA nu avea încredere în Einstein era asocierea de-a lungul vieții cu organizațiile socialiste. Directorul FBI, J. Edgar Hoover a recomandat ca  Einstein să fie exclus din America prin Legea pentru excluderea străinilor (Alien Exclusion Act), dar a fost respinsă de Departamentul de Stat al SUA. În schimb, în timpul războiului, Einstein a ajutat Marina SUA să evalueze designul viitoarelor sisteme de arme și a contribuit cu fonduri oferind spre licitație manuscrise personale neprețuite. Un exemplu a fost o copie scrisă de mână a lucrării sale din 1905 privind relativitatea specială care s-a vândut cu 6,5 milioane de dolari, iar acum se găsește la Biblioteca Congresului.

    În timp ce era în concediu, pe 6 august 1945, Einstein a auzit că o bombă atomică a fost lansată în Hiroshima, Japonia. S-a implicat curând în efortul internațional pentru a încerca să țină bomba atomică sub control și, în 1946, a format Comitetul de Urgență pentru Cercetătorii energiei Atomice împreună cu fizicianul Leo Szilard. În 1947, într-un articol pe care l-a scris pentru „The Atlantic Monthly”, Einstein a argumentat că Statele Unite nu ar trebui să încerce să monopolizeze bomba atomică, ci , în schimb, ar trebui să aprovizioneze Natiunile Unite cu arme nucleare cu scopul de a le  menține ca inhibitor. La acea vreme, fizicianul a  devenit membru al National Association for the Advancement of Colored People (Asociația Națională pentru dezvoltarea oamenilor de culoare). A corespondat cu activistul pentru drepturile civile W.E.B. Du Bois și s-a implicat activ pentru drepturile afro-americanilor.
    După război, Einstein a continuat să lucreze la multe aspecte cheie ale teoriei generale ale relativității, precum găurile de vierme, posibilitatea de a călători în timp,  existența găurilor negre și crearea universului. Cu toate acestea, s-a izolat tot mai mult de restul comunității fizicienilor.
    Datorită descoperirii secretelor atomilor și a moleculelor, încurajați de elaborarea bombei atomice, majoritatea savanților lucrau la teoria cuantică, nu la cea a relativității. Un alt motiv pentru care s-a distanțat de colegii săi era obsesia sa cu descoperirea teoriei câmpului unificat. În anii 1930, Einstein s-a lansat intr-o serie de dezbateri istorice private cu Niels Bohr, inventatorul modelului atomic Bohr. Într-o serie de „experimente plănuite”, Einstein încearcă să găsească contradicții logice pentru teoria cuantică , dar nu are succes. În ultimii săi ani, a încetat sa se opună teoriei cuantice, si să o incorporeze, împreună cu lumina și gravitația, în teoria  câmpurile unificate pe care o elabora.
    În ultimul deceniu al vieții sale, Einstein s-a retras din viața publică, călătorind rar și limitându-se la plimbări lungi în jurul orașului cu prieteni apropiați cu care se angaja în discuții profunde despre politică, religie, fizică și teoria câmpurilor unificate.
    Ultimele zile
    În 17 aprilie 1955, în timp ce lucra la un discurs prin care se pregătea să comemoreze cea de-a șaptea aniversare a Israelului, Einstein a suferit un anevrism abdominal si a suferit o  hemoragie internă. A fost dus la Centrul Universitar Medical din Princeton pentru tratament, dar a refuzat operația, crezând că și-a trăit viața și era mulțumit să își accepte soarta. „Vreau să plec când vreau” a început el atunci. „Nu are sens să prelungim viața artificial. Mi-am indeplinit sarcinile, este timpul să plec. Și o voi face cu eleganță.” Einstein a murit la Centrul Universitar Medical în zorii zilei următoare – 18 aprilie 1955 – la vârsta de 76 de ani
    În timpul autopsiei,  Thomas Stoltz Harvey a scos creierul lui Einstein, se pare că fără permisiunea familiei, pentru conservarea și viitorul studiu de către neurologi. Rămășitele sale au fost arse și au fost împrăștiate într-un loc secret. După decenii de studiu, creierul lui Albert Einstein se află, în prezent, la Centrul Universitar Medical din Princeton.
     Aceasta este cea mai grea perioada din viata lui Albert Einstein. Nu se putea căsători cu Maric și să întrețină o familie fără un loc de muncă, iar afacerea tatălui său a dat faliment. Fiind șomer și disperat, Einstein medita copii, dar nu se putea ține de treabă. Lucrurile au luat o turnură interesantă la sfârșitul anului 1902 când tatăl prietenului său de-o viață, Marcel Grossmann, l-a recomandat pentru un post de funcționar la oficiul de brevete elvețian din Berna. În aceeași perioadă, tatăl lui Einstein s-a îmbolnavit grav și, chiar inainte de a-și da ultima suflare, i-a dat acestuia binecuvântarea de a se căsători. Einstein s-a căsătorit cu Maric la 6 ianuarie 1903, având un venit mic, dar stabil. În mai 1904 au avut primul fiu, Hans Albert. Cel de-al doilea fiu, Eduard, s-a născut în 1910.